3 dec. 2011

Conferința Interregională Nord-Est și Sud-Est

În perioada 9-11 decembrie 2011 va avea loc Conferința Interregională a reprezentanților Consiliilor Județene ale Elevilor din regiunile Sud-Est și Nord-Est. Ședința va avea loc la Galați.

La această conferință vor fi prezenți președinții și prim-vicepreședinții din Consiliile Județene ale Elevilor din cele două regiuni: Sud-Est ( Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea) și Nord-Est ( Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui).

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea va fi reprezentat la această conferință de Alexandra Voicu ( președinte ) și Andreea Lupu ( prim-vicepreședinte ), membri cu drept de vot în CRE.

În cadrul acestei conferințe vor fi realizate alegerile pentru stabilirea funcțiilor  ( președinte, vicepreședinte, secretar) din Consiliului Regional al Elevilor Sud-Est și pentru Consiliul Regional al Elevilor Nord-Est. De asemenea, vor fi prezentate rapoartele de activitate ale celor două regiuni, dar și ale Consiliilor Județene ale Elevilor.  Vor fi puse la punct și planurile de activități ale celor două regiuni pentru anul școlar 2011-2012 și se dorește stabilirea unor direcții strategice pentru dezvoltarea CRE.

În continuare, aveți atașată agenda întâlnirii:

Vineri, 9.12.2011
15:00 - 18:00 - Sosirea participanților în Galați, cazare Hotel Sport
19:45 - 21:00 - Deschiderea Conferinței Interregionale

Sâmbătă, 10.12.2011
8:00 - 9:00 - Mic Dejun
9:00 - 10:00 - Prezentarea rapoartelor pe județe
10:00 - 10:15 - Pauză
10:15 - 11:30 - Prezentarea rapoartelor pe județe
11:30 - 12:00 - Pauză
12:00 - 13:00 - Prezentarea candidaturilor CRE
14:00 - 16:00 - Prânzul și plimbare pe faleza
17:00 - 19:00 - Alegeri
19:00 - 20:00 - Sesiuni de formare - leadership participativ
20:00 - 21:00 - Cina
21:00 - 22:30 - Sesiune de încheiere

Duminică, 11.12.2011
8:30 - 9:30 - Mic Dejun
9:30 - Plecarea participanților

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să folosiți un limbaj civilizat!