7 dec. 2011

Întrunire CJE „Cu IMPACT în judeţul Vrancea”

Miercuri, 7 decembrie 2011, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a fost gazda activității „Cu IMPACT în judeţul Vrancea” organizată în cadrul Festivalului Șanselor Tale.

Această activitate a reprezentat momentul oportun pentru întâlnirea tuturor membrilor Birourilor Executive din cadrul Consiliilor Școlare ale Elevilor din liceele vrâncene. Aceștia  au asistat la prezentarea acțiunilor desfășurate de cluburile Impact din unitățile de învățământ din județ ( Liceul Pedagogic „Spiru Haret” Focșani, Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu, Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani”, Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Focșani)  și au putut descoperi diverse metode aplicate în desfășurarea acestor activități.

Partea a doua a întâlnirii a fost reprezentată de prezentarea rezumatelor Seminarului Național de Informare pe Politici de Tineret și Planificarea Strategică acooperării între CNE și factorii de decizie” organizat la Băile Herculane și al celui de „Leadership participativ pentru CNE” de la Drobeta Turnu Severin, întruniri organizate de către Asociația Elevilor Mehedințeni.


Mâine, în cadrul aceluiași festival, va avea loc, începând cu ora 13:00, workshop-ul  „Voluntariatul, o alternativă în carieră”. La acest focus grup au fost invitați membrii Consiliului Județean al Elevilor Vrancea și ai Consiliului Local al Tinerilor Focșani. Atelierul va avea loc la Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” și este susținut de Asociația Alternative Sociale din Iași.