20 ian. 2012

Vizită de monitorizare CȘE la Liceul „Ioan Slavici” Panciu

În data de 19 ianuarie 2011 a avut loc prima întâlnire dintre membrii Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Liceului Teoretic „Ioan Slavici” Panciu și conducerea Consiliului Județean al Elevilor, structura din urmă fiind reprezentată de Alexandra Voicu, președinte. 

La întâlnire au participat membrii CȘE din liceu alături de profesorul coordonator și directorul instituției de învățământ. După verificarea în amănunt a mapei Consiliului Școlar al Elevilor, s-a trecut la o discuție liberă cu membrii Consiliului. Aceștia au avut ocazia să descrie activitatea din primul semestru, să evidențieze probleme pe care le întâmpină în desfășurarea activității și să își exprime opiniile cu privire la rolul Consiliului Elevilor.

În urma discuției cu aceștia, s-a ajuns la concluzia că echipa este îndeajuns de bine formată pentru a-și desfășura activitatea și că au sprijinul conducerii liceului. Din păcate, deși Consiliul Școlar al Elevilor al Liceului „Ioan Slavici” din Panciu a fost unul dintre consiliile active în anii precedenți, acesta a primit o avertizare din partea Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, motivul fiind reprezentat de inactivitatea de pe primul semestru al acestui an școlar. Avertizarea constă în apariția unei prime activități în termen de o lună. De asemenea, s-a stabilit ca în zilele următoare să se realizeze o pagină Facebook a Consiliului Școlar din cadrul liceului și să se actualizeze secțiunea dedicată de pe site-ul liceului.

Deși nu a început activitatea ca în ceilalți ani, sperăm ca, în urma vizitei de la ei din liceu, lucrurile să fie bine stabilite și, astfel, să-și înceapă proiectele.” a declarat Alexandra Voicu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea.

Urmatorul liceu de pe lista de vizite este Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, întâlnirea urmând să se desfășoare luni, 23 ianuarie, la ora 12:00, în cadrul unei ședinte a Consiliului Școlar al Elevilor.