27 mar. 2012

Comunicat de presă: Blogosfera Vrancea vă invită la acțiunea „Earth Hour Vrancea”

Sâmbătă, 31 martie 2012, între orele 20.30 – 21.30, vrâncenii sunt așteptați în Piața Unirii din Focșani pentru lua parte la acțiunea EARTH HOUR Vrancea – “Ora Pământului”. Am obținut acordul Primăriei Focșani pentru a stinge iluminatul public pe bulevardele din Focșani, în instituțiile publice, cât și în Piața Unirii.

La îndemnul WWF, organizația care a inițiat mișcarea în 2007, un număr de 5200 oraș din peste 135 de țări au stins lumina de Earth Hour în 2011, inducând un sentiment de apartenență la o comunitate participanților. A fost răspândit un mesaj puternic celor 1,8 miliarde de oameni privind impactul negativ pe care viața noastra de zi cu zi îl are asupra planetei şi asupra resurselor naturale.

Odata cu stingerea pentru o oră a luminilor exterioare sau interioare care nu sunt esențiale funcționării și deconectarea echipamentelor electronice aflate în stand-by, este momentul să trecem la o schimbare pozitivă și profundă a modului nostru de a relaționa cu mediul.

Cei care doresc să participe, sunt rugați să vină cu o lumânare tip pastilă pentru a marca momentul. Apoi, lumânările vor fi folosite pentru a scrie “EARTH HOUR VRANCEA” pe pavajul din Piața Unirii. Întreaga acțiune va putea fi urmarită în direct pe Internet prin intermediul unei camere web (http://www.jurnalul.ro/webcam/foc-ani-265.html#339).

Mulțumim Primăriei Focșani pentru deschiderea față de această acțiune, cât și partenerilor noștri care ne sprijină în promovare : WWF Romania, Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Vrancea, Asociația Potpourri, Asociatța Focul Viu și mass-media locală.


Persoane de contact :

Dan Trofin – Blogosfera Vrancea : 0721.36.42.63
Madalin Blidaru – C.J.E. Vrancea : 0751.83.71.78


Adrese Utile :

BlogosferaVrancea@gMail.com
www.Facebook.com/groups/BlogosferaVrancea

25 mar. 2012

Aprilie, luna de conștientizare a autismului

      Asociaţia Speranţa Andradei din Focşani, Centrul regional de recuperare a copilului cu autism “Micul Prinţ” va derula pe parcursul lunii aprilie o campanie de conştientizare a autismului.  Consiliul Județean al Elevilor Vrancea se află printre partenerii implementării acestui proiect.


Cu acest prilej vor fi organizate mai multe evenimente:
  • Marşul Autimului – 1 aprilie, ora 18.00.
  • Iluminarea în albastru a Teatrului Municipal Maior Gheorghe Pastia, 1 aprilie, ora 20.00. Acţiuni similar se vor derula simultam în cele mai mari oraşe din ţară.
  • Campanie de informare în şcoli. Specialiştii din cadrul centrului vor merge în fiecare şcoală din Focşani şi vor discuta cu elevii despre autism şi posibilităţile de intregrare a copiilor cu autism în şcoală. Acţiunea se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Vrancea şi toate şcolile generale din Focşani.
  • Să pictăm în culorile autismului, vineri 6 aprilie, ora 17.00, la Promenada Mall. Vom picta, împreună cu elevii din şcoli şi licee un banner mare ce va fi apoi expus pe faţada Promenadei Mall pe toată durata lunii aprilie
  • Atelier interactiv de creaţie, 4 -5 aprilie, orele 17.00 -20.00, la Promedana Mall. Activităţi interactive cu şi pentru copii. Invitaţi speciali copiii de la grădiniţa Regatul Poveştilor.
  • Vis albastru. Eveniment caritabil, sambata 7 aprilie, ora 18.00, la Promenada Mall. Artişti plastici renumiţi din ţară au donat câte o lucrare ce va fi scoasa la licitaţie în beneficial copiilor cu autism. Toate fondurile strânse vor fi donate centrului “Micul Prinţ”. Cu acest  prilej vor primi diplome de recunoştinţă toţi cei care au susţinut activitatea centrului de-a lungul timpului.
  • Campanie de conştientizare, în parteneriat cu Promenada Mall şi Carrefour. Pe toată durata lunii aprilie vor fi postate plăcuţe cu mesaje despre autism pe culoarele de la Promenadă, iar la casele de marcat de la Carrefour, fiecare client va primi un fluturaş cu informaţii relevante despre primele semne ale autismului.  

În anul 2008, Naţiunile Unite au declarat ziua de 2 aprilie ca fiind “Ziua internaţională de conştientizare a autismului”. De atunci, această zi este marcată anul cu scopul de a creşte nivelul de conştientizare al publicului larg privind nevoile de suport ale persoanelor cu autism şi ale familiilor lor.

Asociaţia Speranţa Andradei din Focşani, prin Centrul regional de recuperare a copilului cu autism “Micul Prinţ” oferă servicii unui număr de peste 80 beneficiari lunar, copii cu vârste cuprinse în 1 şi 12 ani din judeţele Vrancea, Buzau, Galaţi, Tulcea, Botoşani, Piatra Neamţ şi Suceava.  
 
În România, la fiecare 7 ore se naşte un copil cu autism. Potrivit estimărilor internaţionale, rata tulburărilor din spectrul autism este de 1 la 100 copii,  4 din 5 copii sunt băieţi. 


Parteneri principali : Promenada Mall, Carrefour.

Parteneri : Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Consiliul Judeţean Vrancea, Consiliul Judetean al Elevilor, DGASPC Vrancea, Inspectoratul Şcolar Vrancea, Primăria Focşani.

Parteneri Media : Adevărul, Focus Tv, Focus FM, Monitorul de Vrancea, Ziarul de Vrancea

Sponsori : Grup de firme Trust LF, Vinexport, Rodistrib
                  Tipografia Prest Grup International

24 mar. 2012

Earth Hour Vrancea: 31 martie, ora 20:30, Piața Unirii


Consiliul Județean al Elevilor Vrancea sprijină inițiativa Blogosferei Vrancea de a implementa pe teritoriul județului Vrancea proiectul Earth Hour (Ora Pământului).

În ce constă acesta?


Iniţiativa organizării unui eveniment în piaţa publică a venit din partea blogosferei vrîncene. Am vorbit cu autorităţile locale dacă se stinge lumina pe 31 martie, ora 20.30 şi au spus că da. Rămîne să mai vorbim şi cu ONG-uri, iar la data evenimentului ne vom strînge în piaţă şi vom aprinde lumînări. - a declarat Adrian Mangu, blogger vrâncean, inițiator al evenimentului, citat de Ziarul de Vrancea.

Pe 31 martie 2012, ora 20:30, stingem luminile, scoate din priză aparatura și ieșim în Piața Unirii pentru a celebra Ora Pământului, eveniment ce are loc la nivel mondial, în fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie.

Ora Pamantului 2012 : Schimbarea suntem noi !

La nivel mondial, in tabloul actiunilor de constientizare a problemelor mediului inconjurator generate de activitatea umana, se remarca o Campanie unica in istorie, care in 2010 a reusit sa atinga cca 1 miliard 300 de milioane de oameni din 128 de tari – Earth Hour.

In Romania, in ultimii trei ani, unele dintre cele mai importante institutii au participat la Campania “Ora Pamantului”, urmand exemplul cladirilor emblematice de pe mapamond care au luat parte la strigatul vietii impotriva pericolelor generate de incalzirea globala.
Oameni, organizaţii, companii şi instituţii din toate orasele tarii au marcat Ora Pamantului, un eveniment care prin gestul simplu de stingere a luminilor trage un important semnal de alarma la adresa efectelor dezvoltarii iresponsabile.

Existenta durabila a umanitatii presupune gandirea in alte culori decat griul si negrul caracteristice poluarii, transformarea simultana a mentalitatilor, asemenea metamorfozei larvei in fluture si a batailor lui captivante si sincronizate din aripi. Schimbarea suntem noi! Fiecare, eu, tu, impreuna.
In acest an, pe 31 Martie, intre orele 20.30-21.30, o data cu stingerea pentru o ora a luminilor exterioare sau interioare care nu sunt esentiale functionarii si deconectarea echipamentelor electronice aflate in stand-by este momentul sa trecem la o schimbare pozitiva si profunda a modului nostru de a relationa cu mediul.
Acest eveniment are ca scop conștientizarea faptului că oricine poate economisi energie, nefiind greu. De asemenea, evcenimentul reprezintă și un cadru pentru socializare într-un alt mod.

Există un eveniment pe Facebook unde vor fi postate detalii în legătură cu desfășurarea evenimentului: link.





Link-uri utile (de unde puteți afla mai multe detalii privind desfășurarea evenimentului și motive pentru a fi schimbarea care poate ajuta atât Terra, cât și pe noi):

23 mar. 2012

Balul Balurilor Bobocilor 2012

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea a organizat joi, 22 martie 2012, Balul Balurilor Bobocilor, ediția 2012. Evenimentul, organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea și al Consiliului Județean Vrancea a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuță”, începând cu ora 18:00.

Elevi din liceele vrâncene s-au adunat la Casa de Cultură pentru a-și susține favoriții. Pentru titlurile de Miss și Mister Balurilor Bobocilor 2012 au concurat șase perechi, reprezentând Colegiul Național „Al. I Cuza”, Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Liceul cu Program Sportiv, Liceul Pedagogic „Spiru Haret” și Liceul de Arte „Gh. Tăttărescu”.

Spectacolul a fost prezentat de Alexandru Munteanu, ex-președinte al Consiliului Național al Elevilor, și Andreea Lupu, vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, aceștia antrenând galeriile în susținerea participanților. De asemenea, la final a fost acordat și premiul pentru cea mai bună galerie.Atmosfera extraordinară a fost întreținută pe tot parcursul spectacolului, circa două ore. După aceste ore, juriul, reprezentat din Lidia Dumbravă (Inspectoratul Școlar Județean Vrancea), Daniel Ocheșelu (Consiliul Județean Vrancea), Mădălin Blidaru (Consiliul Județean al Elevilor Vrancea), Lidia Cazacu (Direcția Județeană pentru Tineret), a stabilit clasamentul final.



În urma punctajelor acordate, Elena Silvia Moroiu și Alexandru Maiereanu (Colegiul Național „Al. I Cuza”) au fost desemnați Miss și Mister Balul Balurilor Bobocilor 2012. Locul al II-lea a fost ocupat de Andreea Ciocîrlan și Bogdan Oncioiu (Liceul de Arte „Gh. Tăttărescu”), fiind urmați, în completarea podiumului, de către Alexandra Stoleru și Ioniță Andrei (Liceul cu Program Sportiv). Locul al IV-lea a fost ocupat de concurenții de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”: Mădălina-Mihaela Matei și Mădălin Băcioiu, fiind urmați de Georgiana-Mădălina Pricop și Dragoș Cosmin Giurgan (Liceul Pedagogic „Spiru Haret) și Luminița Badiu, respectiv Radu-Andrei Tănase (Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”).

Participanții au fost supuși la patru probe. Proba de zi, prima, a fost reprezentată de momentele în care aceștia au defilat. Următoarea probă a fost cea de spontaneitate. Concurenții au fost supuși unor situații ipotetice, în fața unor dileme pe care trebuia să le rezolve. În cadrul probei de originalitate, concurenții au impresionat, pe scenă cuplurile dansând sau jucând teatru. Ultima probă a fost reprezentată de cea de seară. În cadrul acesteia, concurenții au dat dovadă de eleganță.

„Mă declar mulțumită de cum a ieșit totul. Îi felicit pe toti participanții; pentru mine toți sunt câștigători... și felicit galeriile pentru modul în care și-au susținut favoriții. Nu în ultimul rând, mulțumesc Inspectoratului Școlar Județean, Consiliului Județean, tuturor sponsorilor și, evident, susținerii pe care directorii și profesorii coordonatori au arătat-o în organizarea acestui bal. ” a declarat Alexandra Voicu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, după desfășurarea spectacolului.


Evenimentul a fost realizat cu ajutorul următorilor sponsori: Foto Sebastian, Pandora, Avon, EscapePool, Oriflame, Lady's Store, Aqua Spa.

Monitorul de Vrancea: Balul Balurilor Bobocilor și-a desemnat câștigătorii;
Vrancea Media: Balul Balurilor Bobocilor a fost câștigat de cuziști;
Ziarul de Vrancea: Cuziștii, desemnați „bobocii bobocilor”;

De asemenea, spectacolul va fi transmis pe Atlas TV, sâmbătă, 24 martie 2012, începând cu ora 19:30, în cadrul emisiunii „Ora adolescenților”.




În continuare, câteva imagini din timpul spectacolului:



Galerie foto 1
Galerie foto 2

18 mar. 2012

Mesajul CJE Vrancea pentru Andrei-Bogdan Petre, președintele CNE

Videoclip aniversar realizat de Consiliul Judeţean al Elevilor Vrancea cu ocazia împlinirii a 18 ani de către Andrei-Bogdan Petre, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor:

16 mar. 2012

Metode non-formale de prevenire a delincvenței juvenile

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, reprezentat de Mădălin Blidaru, a participat vineri, 16 martie 2012, începând cu ora 12:00, la dezbaterea „Valori și non-valori: Metode non-formale de prevenire a delincvenței juvenile”, activitate desfășurată la Centrul de Tineret.


Întâlnirea a fost organizată de Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Vrancea în parteneriat cu IPJ Vrancea. Aceste două instituții au fost reprezentate de Lia Cazacu (expert de tineret) și Monica Manolache (subcomisar în cadrul Compartimentului de Prevenire şi Analiză a Criminalităţii). De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, respectiv Costel Constandache și Carmen Stănculea, și ai Asociației Potpourri (președinte Anamaria Cătănoiu și Olga Unguru). Printre participanți s-au numărat elevi din liceele vrâncene, ai școlilor postliceale și voluntari.

În timpul celor aproape două ore ale dezbaterii s-a discutat despre factorii care favorizează delincvența juvenilă, influența pe care o are familia, anturajul și școala. S-a discutat, evidențiindu-se problemele care sunt întâlnite, despre modalitățile prin care delincvența juvenilă poate fi prevenită și ce se întâmplă atunci când nu se acționează la timp. De asemenea, au fost identificate o serie de probleme: educația primită, lipsa comunicării, lipsa părinților, influențele negative din exterior, implicarea școlii etc.


Activtitatea a fost constructivă, urmând ca în viitorul apropiat să mai fie organizate astfel de întâlniri într-un cadru non-formal.

15 mar. 2012

Balul Balurilor Bobocilor 2012

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea va organiza joi, 22 martie 2012, ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuță” din Focșani, Balul Balurilor Bobocilor, ediția 2012.


Evenimentul, organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean și al Consiliului Județean Vrancea, va reuni câștigătorii concursurilor de Miss și Mister Boboc din liceele vrâncene într-un spectacol-concurs unic. Aceștia, alături de trupe de elevi din liceele participante, vor susține momente artistice pentru a asigura un show unic, dar și pentru a convinge spectatorii și juriul că merită să fie desemnați Miss și Mister Balul Balurilor Bobocilor 2012.


De asemenea, va fi organizat și un concurs de galerii. Vino și susține-ți participanții favoriți! Biletele pentru spectacol sunt disponibile la președintele Consiliului Școlar al Elevilor din liceu.

Pentru detalii, nu ezitați să ne contactați. Evenimentul de pe Facebook, pagina Facebook, site-ul CJE Vrancea și adresa de mail cjevrancea@yahoo.com sunt la dispoziție.

10 mar. 2012

Ne pregătim pentru Balul Balurilor Bobocilor 2012

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea va organiza pe 22 martie 2012, la Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuță”, Focșani, începând cu ora 18:00, Balul Balurilor Bobocilor 2012.

Astăzi, 10 martie 2012, reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Vrancea s-au întâlnit pentru a stabili momentele artistice pentru evenimentul mult așteptat. Au fost realizate preselecțiile, urmând ca în cel mai scurt timp să revenim cu mai multe detalii privind organizarea evenimentului.
Mâine va avea loc întâlnirea cu bobocii care vor concura pentru titlurile de Miss și Mister Balul Balurilor Bobocilor 2012. Evenimentul va aduce pe scenă concurenți, câștigători ai concursurilor de Miss și Mister Boboc din liceele vrâncene, într-un spectacol unic.

Vă așteptăm la spectacol!
Cu mai multe detalii revenim în curând!



Newsletter Consiliul Regional al Elevilor Sud-Est - februarie 2012

Newsletterul Consiliului Regional al Elevilor Sud-Est este disponibil (preluat de pe site-ul CRE SE). Acesta conține rezumatele principalelor activități desfășurate în consiliile județene ale elevilor din această regiune.

Îl puteți citi mai jos:


5 mar. 2012

Sesiuni de informare în Vrancea privind campania națională „Europa, casa noastră”

Joi, 8 martie 2012, vor avea loc acțiuni de informare a elevilor vrânceni privind proiectul național „Europa, casa noastră”. Acestea vor avea loc Școala cu clasele I-VIII din Vânători (ora 12.00) și la Colegiul Național „Unirea” din Focșani (ora 13.30).

Acţiunea din judeţul Vrancea este parte a campaniei de informare şi comunicare “Europa, casa noastră”, aflată la a doua ediţie, campanie lansată de Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). Programul se adresează elevilor şi profesorilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi are drept scop derularea unor activităţi cu dimensiune europeană prin care elevii sunt încurajaţi să se informeze despre Uniunea Europeană, istoria, politicile ei, precum şi despre ultimele evoluţii din domeniul afacerilor europene.

Campania „Europa, casa noastră” se va desfășura pe tot parcursul anului 2012, an aflat sub egida Anul European al Îmbătrânirii Active și al Solidarității între Generații. Campania conține trei seturi de activități: „Vizite și dezbateri în școli”, „Lider european” și „Ziua Europei”. Mai multe detalii privind acest program puteți găsi accesând portalul web www.europacasanoastră.ro

Pentru mai multe detalii, vă atașăm comunicatul de presă:


Bucureşti, 5 martie 2012


Acţiuni pentru elevii din Vrancea, în cadrul campaniei „Europa, casa noastră”


Pe 8 martie 2012, echipa de comunicatori ai campaniei naţionale „Europa, casa noastră” îi va informa pe elevii din judeţul Vrancea despre UE şi concursurile de dezvoltare a abilităţilor lor sociale şi profesionale. Vor fi organizate întâlniri cu elevii şcolii cu clasele I-VIII din localitatea Vânători (ora 12.00), precum şi cu elevii de la Colegiul Naţional „Unirea” din Focşani (ora 13.30).

4 mar. 2012

Alegeri pentru Departamentul de Sport și Programe de Tineret

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea va organiza sâmbătă, 10 martie 2012, ora 10:00*, alegerile pentru stabilirea noului director al Departamentului de Sport și Programe de Tineret, loc rămas liber în urma demiterii Andreei Popa, demitere motivată prin lipsa activității și implicării în deciziile Biroului Executiv al Consiliului Județean al Elevilor încă de la alegeri.

Până la data de 8 martie, presedintii sau vicepresedintii Consiliilor Şcolare din judeţul Vrancea interesaţi de ocuparea acestei funcţii şi de îndeplinirea atribuţiilor acesteia, sunt rugaţi să trimită scrisoarea de intenţie pe adresa de mail alexandra.v1606@yahoo.com, urmând ca în data de 10 martie, când vor avea loc alegerile, să îşi prezinte dosarul în format fizic,  respectând art.22 din Regulamentul Oficial al Consiliului Elevilor privind conținutul dosarului.

Astfel, dosarul în format fizic va trebui să conțină:

  • Curriculum Vitae;
  • Scrisoare de motivaţie/intenţie;
  • Formular de candidatură, conform Anexei 1 care face parte integrantă Regulament;
  • Procesul-verbal semnat de la ședința de alegeri;
  • Propunere de proiect judeţean;
  • Strategia de dezvoltare a CJE in viziune personală.
De asemenea, la dosarul de candidatură pot fi atașate adeverințe doveditoare ale activităților extrașcolare în care au fost implicați candidații.

Candidații își vor susține un discurs în fața Adunării Generale a Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, urmând ca președinții consiliilor școlare ale elevilor să voteze în mod democratic candidatul pe care îl consideră potrivit pentru ocuparea funcției și pentru ducerea la îndeplinire a responsabilităților aferente.

*Locul desfășurării ședinței de alegeri va fi precizat în zilele următoare.

3 mar. 2012

Rezumatul vizitei de la Grupul Școlar „G.G. Longinescu”

Vineri, 2 martie 2012, a avut loc vizita de monitorizare a Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Grupului Școlar „G. G. Longinescu” din Focșani. Consiliul Județean al Elevilor Vrancea a fost reprezentat  de Ionuț Pătrășcan, secretar pe interne.

S-a verificat mapa Consiliului Școlar al Elevilor, aceasta fiind în regulă. S-a observat o relație bună între membrii CȘE, cu toate că sunt persoane inactive în Biroul Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor. Raportul de activitate pe primul semestru nu a fost trimis Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, reprezentanții elevilor acestui liceu precizând că în decursul săptămânii următoare va fi trimis.

Un alt subiect de discuție, la fel ca în vizitele anterioare, a fost reprezentat de programul „Școala Altfel”. Proiectele consiliului au fost deja aprobate, urmând a fi pregătită implementarea lor în următoarea perioadă. În săptămâna 2-6 aprilie vor fi organizate vizite la muzee, acțiuni de ecologizare și ateliere de creație.

Această vizită face parte din proiectul Consiliului Județean al Elevilor Vrancea de monitorizare a activităților consiliilor școlare din județ. Printre obiectivele acestui proiect se numără promovarea organizației, întărirea acesteia, evitarea problemelor de diseminarea a informațiilor, consilierea CȘE-urilor și de a identifica problemele întâlnite de fiecare consiliul școlar al elevilor.

1 mar. 2012

Rezumatul vizitei de la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”

Vineri, 24 februarie 2012, a avut loc vizita de monitorizare a activității Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”. La această întâlnire, Consiliul Județean al Elevilor Vrancea a fost reprezentat de Cătălina Marcu - vicepreședinte.

Datorită modului în care se învață (în trei schimburi), o întâlnire cu toți șefii de clasă ar fi fost anevoioasă, fiind prezenți doar membrii Biroului Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor. A fost verificată mapa Consiliului Școlar al Elevilor, aceasta fiind completă.

Printre nemulțumirile elevilor Colegiului Tehnic „Gh. Asachi” se numără durata pauzei raportată la cea a orei. Aceștia speră că în curând va avea loc o schimbare, pauza de 5 minute după cursurile de 50 de minute nefiind mulțumitoare.


Interesul celor prezenți față de săptămâna „Școala Altfel” a fost unul ridicat, elevii dorindu-și  un schimb de experiență alături de Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” în privința firmelor de exercițiu.

Această vizită face parte din proiectul de monitorizare al CȘE-urilor din județul Vrancea. Scopul acestei inițiative este acela de a avea membrii cât mai activi în Consiliile Școlare, pentru a evita problemele de diseminare a informației catre toți elevii din județ. De asemenea, considerăm că prin apropierea pe care o vom avea față de elevi, prin aceste întâlniri, vom spori încrederea lor în noi ca și structură.