31 mai 2012

CJE Vrancea prezent la proiectul „School after school”

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea va fi reprezentat de Mădălin Blidaru, director al departamentului de mobilitate, informare, formare și consiliere, la proiectul național organizat de Consiliul Județean al Elevilor Hunedoara, „School after school”.

Proiectul va avea loc în perioada 1-2 iunie 2012, sub forma unui schimb de bune practici, la Deva, județul Hunedoara. În urma înscrierilor, au fost selectate pentru a fi prezentate proiecte din 13 județe, Vrancea aflându-se printre ele.

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea va participa cu proiectul „Consiliul Elevilor - o voce pentru Vrancea”, proiect ce reunește parteneriatele cu Blogosfera Vrancea și Asociația Speranța Andradei pentru organizarea Earth Hour Vrancea și a Marșului Autismului, precum și lansarea revistei online Elevul Vrâncean.

Vineri, 1 iunie 2012, va avea loc prezentarea proiectului, urmând ca în jurul orei 20:30 să aibă loc premierea participanților. Programul include discuții cu membrii CNE, precum și cu seniori ai acestei organizații în activitatea intitulată „Seniorii iau cuvântul”.

Ședință CJE Vrancea

Sâmbătă, 2 iunie 2012, începând cu ora 10:00, în incinta Colegiului Național „Unirea” din Focșani, va avea loc ședința Consiliului Județean al Elevilor Vrancea.

În cadrul acesteia vor avea discuții privind activitatea Consiliului din ultima perioadă, proiectele desfășurate, activitatea consiliilor școlare ale elevilor. De asemenea, pe ordinea de zi se vor afla subiecte precum proiectele ce urmează a fi desfășurate, precum și cel cu care CJE Vrancea va participa la concursul național de proiecte „Consiliul Național al Elevilor - Factor al Democratismului Educațional”.

Prezența președinților consiliilor școlare din județ, precum și a membrilor Biroului Executiv este obligatorie.

21 mai 2012

Conferința „Mentorship și continuitate în C.N.E.”

 

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea a fost reprezentat la Conferința Națională „Mentorship și continuitate în C.N.E.” de Alexandra Voicu, președinte, Mădălin Blidaru, director al departamentului de mobilitate, informare, formare și consiliere, și prof. Angela Sîrbu, formator al Consiliului Național al Elevilor.


În continuare atașăm comunicatul de presă emis de Consiliul Național al Elevilor, dar și link-urile către albumele cu fotografii disponibile pe Facebook.

Weekend-ul acesta, 18  – 20 mai 2012, la Botoşani, a avut loc întâlnirea Consiliului Național al Elevilor cu tema „Mentorship și continuitate în CNE”. La acest eveniment au participat din fiecare județ reprezentanți ale Consiliilor Județene ale Elevilor, seniori ai Consiliului Naţional al Elevilor şi peste 15 formatori și coordonatori CNE.
Vineri, la Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Botoşani, a avut loc deschiderea oficială a Conferinţei “Mentorship şi continuitate în CNE” în care au luat cuvântul reprezentanţi ai autorităţilor locale botoşănene.
Deschiderea a fost precedată de o vizită la casa memorială “Mihai Eminescu” din Ipoteşti, iar seara a fost încheiată de Gala de mentorat “Perspective CNE – continuitate şi evoluţie”.
Programul din zilele următoare a vizat în special ateliere de lucru tematice legate de managementul voluntarilor , mentorat în Consiliul Naţional al Elevilor şi relaţiile de colaborare dintre Seniorii CNE şi actualii membrii ai structurii.
Această conferinţă vine în contextul dezvoltării organizaţionale a Consiliului Naţional al Elevilor prin creşterea rolului foştilor membrii ai Consiliului Elevilor, implicați în  organizaţii studenţeşti sau în alte organizaţii de tineret, în sprijinirea actualei generaţii şi a dezvoltării conceptului de “mentorship”.
Departamentul de Relații Externe
Biroul de presă
Călin Cociş – Redactor
Contact:
Georgiana Epure – Secretar al Departamentului de Relații Externe
Telefon: 0741 517 672
e-mail: georgiana.epure@consiliulelevilor.org
Despre Consiliul Naţional al Elevilor
Consiliul Naţional al Elevilor din România a fost înfiinţat în baza OMECT nr. 2782/2007. În prezent, Consiliul Elevilor funcţionează în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin de ministru nr.4247 din 26.06.2010.
Consiliile Elevilor sunt singurele structuri care apără interesele elevilor la nivel local şi naţional, promotori ai dezvoltării climatului şcolar, dar şi un cadru de dezvoltare, de educaţie civică autentică şi de formare a unor cetăţeni responsabili.
Consiliul Naţional al Elevilor este structura care reprezintă în prezent peste 3.200.000 de elevi din România, fiind un factor important al democratizării şcolii și încurajării relaţiei de parteneriat profesor-elev. Prin intermediul acestui cadru de organizare, elevii îşi pot alege reprezentanţii pe baza principiului legitimităţii, pot formula puncte de vedere specifice lor şi pot elabora propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şcolare.
Imagini de la eveniment sunt disponibile la adresele : link1, link2.

18 mai 2012

Întâlnirea Consiliului Național al Elevilor pe tema „Mentorship și continuitate în CNE”

În perioada 18-20 mai 2012, la Botoșani, va avea loc întâlnirea Consiliului Național al Elevilor pe tema „Mentorship și continuitate în C.N.E.”.

La această întâlnire, județul Vrancea va fi reprezentat de Alexandra Voicu (președinte CJE), Mădălin Blidaru ( dir. dep. mobilitate, informare, formare și consiliere) și prof. Angela Sîrbu, formator al Consiliului Național al Elevilor.



Această conferință va fi structurată pe următorul program:

VINERI   18.05.2012
  • 14.00 - Sosirea participanţilor - Hotel Rapsodia Botosani
  • 14.00 - 14.30 - Cazarea participanților
  • 14.30 - 15.30 - Sesiune de cunoaștere – outdoor
  • 16.00 - 17.25 - Deschiderea oficială a Conferinței Mentorship și continuitate în CNE - Teatru Mihai Eminescu
  • 17.25 - 17.45 - Pauză
  • 17.45 - 19.00 - Gala de mentorat  „Perspective CNE - continuitate și evoluție” – Teatru Mihai Eminescu
  • 19.00 - 20.00 - Cină ( Recepție) - Restaurant Rapsodia
  • 20.00 - Seara Cultural Botoșăneană
SÂMBĂTĂ  19.05.2012
  • 8.00 - 9.00 - Micul dejun - Restaurant Rapsodia
  • 9.00 - 10.45 - Ateliere de lucru tematice- Școala cu cls. I-VIII Nr.7 Octav Băncilă Botoșani
  • -> atelierul 1.1 – Managementul voluntarilor (grupa I)
  • -> atelierul 2.2 – Mentorat in CNE (grupa I)
  • -> atelier 3 - Discuție facilitată seniori- Resurse și mijloace de sprijin pentru CNE
  • 10.45 - 11.00 - Pauză
  • 11.00 - 13.00 - Continuare activități Grupe de lucru+ realizare aplicații
  • -> atelierul 1.1 – Managementul voluntarilor
  • -> atelierul 2.2  – Mentorat in CNE
  • -> atelierul 3 - Seniori- Stabilirea obiectivelor/ temelor/ sesiunilor unui modul de formare Mentorat în CNE
  • 13.00 - 14.30 - Prânz- Restaurant Rapsodia
  • 14.45 - 16.45 - Ateliere de lucru tematice (se schimba grupele de lucru)
  • ->  atelierul 2.1 – Mentorat in CNE (grupa I)
  • -> atelierul 1.2 – Managementul voluntarilor (grupa II)
  • 16.45 - 17.00 - Pauză
  • 17.00- 18.00 - Prezentarea în plen a aplicațiilor elaborate pe subgrupe
  • 18.00-19.00 - Punte de legatură între generații -discuție moderată
  • 19.00-20.00 - Cină - Restaurant Rapsodia
  • 20.00 - Seara tinerilor/  Identitate în CNE
DUMINICĂ   20.05.2012
  • 8.00 - 9.00 - Mic dejun- Restaurant Rapsodia
  • 9.00 - 10.30 - Sedință consultativă- BEX+ Seniori+ reprezentant WEDU
  • 10.30 - 12.00 - Închiderea Conferinței. Follow-up
  • 12.00 - Plecarea participanților

17 mai 2012

Târgul ONG-urilor din Vrancea

Asociația Rom pentru Rom Panciu și Consiliul Județean al Elevilor Vrancea vor organiza duminică, 20 mai 2012, începând cu ora 10:00, în Grădina Publică din Focșani, Târgul ONG-urilor din Vrancea, un eveniment ce are ca scop promovarea voluntariatului și a organizațiilor nonguvernamentale de pe plan local.


16 mai 2012

Elevul Vrâncean, nr. al II-lea

Numărul al doilea din revista online a Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, Elevul Vrâncean (www.elevulvrancean.eu), a apărut. Axat pe tema responsabilitate și implicare, acesta este disponibil acum pe site-ul revistei, cât și pe cel al CJE Vrancea.




Comunicat de presă: Europa mai aproape de C.N.E.!

Proiectul national "Europa mai aproape de C.N.E!" se adresează tuturor elevilor de liceu din România şi își propune să promoveze spiritul şi valorile europene în contextul dezvoltării societății și sistemului educațional din România.


Proiectul se desfășoară la inițiativa a doi seniori ai Consiliului Naţional al Elevilor, în parteneriat cu cabinetul europarlamentarului Norica Nicolai. Cele mai creative campanii de promovare vor fi premiate cu o excursie la sediul Parlamentului European de la Bruxelles!

Echipele sunt formate din elevi de liceu, unul din membri făcând parte din Consiliul Elevilor. Competiţia se desfășoară în perioada 02 aprilie – 25 mai 2012.
În prezent, proiectul național se află în etapa finală, cea de evaluare a rapoartelor de activitate. Din cele 27 de echipe din întreaga ţară care s-au înscris în competiţie, 14 au fost selectate în a doua etapă a concursului, pe baza planurilor de acţiune propuse, campaniile acestora implementându-se în perioada 03-13 mai 2012.

Inițiativele elevilor au avut un succes răsunător la nivelul comunităților locale din care fac parte, pliându-se pe interesele elevilor și răspunzând nevoilor lor.

Pe data de 25 mai, pe site-ul oficial al competiţiei, www.europacne.ro, vor fi anunţaţi câştigătorii.

Departamentul de Relații Externe

Biroul de presă
Călin Cociş – Redactor

Contact:
Georgiana Epure – Secretar al Departamentului de Relații Externe
Telefon: 0741 517 672
e-mail: georgiana.epure@consiliulelevilor.org

Despre Consiliul Naţional al Elevilor
Consiliul Naţional al Elevilor din România a fost înfiinţat în baza OMECT nr. 2782/2007. În prezent, Consiliul Elevilor funcţionează în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin de ministru nr.4247 din 26.06.2010.
Consiliile Elevilor sunt singurele structuri care apără interesele elevilor la nivel local şi naţional, promotori ai dezvoltării climatului şcolar, dar şi un cadru de dezvoltare, de educaţie civică autentică şi de formare a unor cetăţeni responsabili.
Consiliul Naţional al Elevilor este structura care reprezintă în prezent peste 3.200.000 de elevi din România, fiind un factor important al democratizării şcolii și încurajării relaţiei de parteneriat profesor-elev. Prin intermediul acestui cadru de organizare, elevii îşi pot alege reprezentanţii pe baza principiului legitimităţii, pot formula puncte de vedere specifice lor şi pot elabora propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şcolare.

13 mai 2012

CJE Vrancea partener al Asociației Rom pentru Rom în implementarea proiectelor din SNV

Asociația Rom pentru Rom, împreună cu Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, va implementa o serie de activități în Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV).


Joi, 10 mai, a avut loc întâlnirea inițială, stabilindu-se detalii organizatorice. În săptămâna 14-20 mai va avea loc o cafenea a voluntarilor, conform programului afișat , și un targ de ONG-uri, activitatea principală din cadrul proiectului, activitate ce are ca scop popularizarea organizațiilor nonguvernamentale ce activează pe teritoriul județului Vrancea și crearea unor legături între acestea.

Târgul ONG-urilor va avea loc duminică, 20 mai, începând cu ora 10:00, în Grădina Publică, Focșani.

Școală de vară pentru viitori antreprenori


CADI și IRT te așteaptă la Școala de vară pentru viitorii antreprenori !

Ești din mediul rural ? Ești proaspăt absolvent al examenului de bacalaureat? Te gândești ca în viitor să fii propriul tău patron sau pur și simplu vrei să afli informații utile din domeniul markenting-ului, al antreprenoriatului ? Școala de vară te așteaptă !

Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională Eleutheria în parteneriat cu Institutul Român de Training organizează în luna august Școala de vară pentru viitorii antreprenori. În cele 5 zile dedicate cursului de competențe antreprenoriale, vor fi atinse subiecte precum: factorii de succes într-o afacere, structura unui plan de afacere, elemente generale de marketing în antreprenoriat, etapele și instrumentele unui proces de vânzări, management financiar, managementul echipei, dar nu numai. În ultima zi se va desfășura examenul, iar absolvenții vor primi (pe lângă coronițe :D ) un certificat de absolvire eliberat de către Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților – CNFPA, recunoscut de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și Ministerul Muncii.

Cui ne adresăm ?
         Școala de vară se adresează doar absolvenților clasei a XII-a și a căror activitate a fost încununată cu o diplomă de bacalaureat obținută în sesiunea iunie-iulie 2012.  O condiție esențială  o constituie pasiunea beneficiarilor pentru științele economice. Persoanele interesate să ia parte la Școala de vară vor trece prin două etape premergătoare acestei activități: recrutare și consiliere. Domiciliul în mediul rural reprezintă, de asemenea, una dintre condițiile pentru ca un tânăr să poată beneficia de acest program.

Unde ?
         Locația în care se va organiza Școala de vară se va stabili ulterior în funcție de numărul de persoane care vor beneficia de program. De asemenea, toate cheltuielile vor fi suportate prin proiect. Se va deconta inclusiv transportul până la unitatea în care se va desfășura Școala de vară.

Școala de vară, activitate în cadrul proiecului “Competențe europene pentru mediul rural

         Școala de vară este o activitate organizată în cadrul proiectului “Competențe europene pentru mediul rural”. Competențe europene pentru mediul rural este un proiect multiregional, demarat în iulie 2010 de către Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională – Eleutheria (CADI), în parteneriat cu Institutul Român de Training. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, “Investește în oameni”, Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare” Domeniul major de intervenție 5.2 „Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resursei umane și ocuparea forței de muncă”. Proiectul are ca obiectiv general dezvoltarea resurselor umane şi a culturii antreprenoriale în mediul rural, în regiunile Centru şi Sud-Est, în vederea facilitării accesului pe piaţa muncii pentru persoanele aflate în cautarea unui loc de muncă sau angajate în agricultura de subzistenţă. Până în prezent au fost consiliate peste 1000 de persoane, aproximativ 260 de persoane au fost încadrate în cursuri de calificare, peste 130 de beneficiari au fost certificați în urma cursurilor de perfecționare și antreprenoriat. De asemenea, au fost organizate și 4 ateliere de meșteșuguri tradiționale. Alte 40 de persoane au fost selectate pentru a beneficia de servicii de consultanță în afaceri. 

Informații suplimentare:
Stănica Bostănaru
Tel. 0731355003

Membrii CJE Vrancea au discutat despre mobilitatea în spațiul european

Membri ai Consiliului Județean al Elevilor Vrancea au fost prezenți joi, 10 mai 2012, la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret pentru a afla informații privind programele și instrumentele europene care încurajează mobilitatea. Aceste informații au fost prezentate de Anamaria Cătănoiu, președintele Asociației Potpourri.


Tot în cadrul acestei întâlniri, Mădălin Blidaru, coordonatorul echipei MVM, echipă ajunsă în finala concursului național de proiecte „Europa mai aproape de CNE”, a prezentat activitățile organizate în cadrul campaniei de informare „Împreună suntem Europa”.


Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile la adresa aceasta.

Oportunităţi pentru tineri în spaţiul european

Consiliul Județean al Elevilor a fost partenerul Consiliului Județean Vrancea în organizarea dezbaterii pe tema „Oportunități pentru tineri în spațiul european”. Evenimentul a avut loc pe 9 mai 2012, începând cu ora 10:00, și a reunit elevi din diferite licee vrâncene.


La dezbatere au fost prezenți membrii Biroului Executiv al CJE Vrancea: Alexandra Voicu (președinte), Cristian Gîrneață (secretar relații externe), Ionuț Pătrașcan (secretar interne), precum și responsabilii departamentelor. Invitatul special al acestei dezbateri a fost deputatul Angel Tîlvăr. Dezbaterea a fost moderată de Alexandru Munteanu, fostul președinte al Consiliului Județean al Elevilor Vrancea.



În cadrul acestei dezbateri tinerii participanți au identificat posibilități pe care le oferă Uniunea Europeană. Discuțiile s-au axat, în principal, pe posibilitatea studiului în străinătate mult mai ușor, pe tema ratei mai mare de angajarea după terminarea studiilor, dar și asupra ofertei mai diversificate de locuri de muncă.


Târgul ofertelor şcolare

Miercuri, 9 mai 2012, a avut loc Târgul Ofertelor Școlare, ocazie prin intermediul căreia instituțiile de învățământ liceal și postliceal din Vrancea și-au prezentat oferta școlară.Târgul a avut loc la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani.



Târgul de ofertă școlară, organizat de Inspectoratul Școlar Județean, Consiliul Județean al Elevilor și Consiliul Județean Vrancea, a fost una dintre manifestările organizate cu ocazia Zilei Europei. În cadrul acestui eveniment, fiecare liceu a putut să își prezinte într-un mod cât mai atractiv oferta școlară pentru anul viitor.


Bobocii anului 2012-2013 au fost întâmpinați cu pliante, bomboane și muzică. Unele licee au venit cu clipuri de prezentare ale activităților extracurriculare pentru a ieși în evidență, altele au ieșit în întâmpinarea elevilor cu premiile câștigate la diferite competiții.



Mai multe detalii: Liceele din Vrancea se întrec în oferte școlare.

Ethosul Școlar, nr. IV

Pe 9 mai 2012, la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”, a fost lansat cel de-al patrulea număr din „Ethosul Școlar”, o revistă ce are ca scop promovarea imaginii instituționale a unităților de învățământ liceal din Vrancea.

„Ethosul Școlar”, devenit deja o tradiție în proiectele în care este implicat Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, este realizat de către Inspectoratul Școlar Județean și Consiliul Județean al Elevilor cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea.


Acesta cuprinde prezentări ale activităților extracurriculare desfășurate în liceele vrâncene, precum și oferta școlară 2012-2013.


6 mai 2012

Training „Managementul conflictului” (II)

În zilele de 5 și 6 mai 2012, membri și voluntari ai Consiliului Județean al Elevilor Vrancea au fost participanții unui training pe tema „Managementul conflictului”, training susținut de doamna prof. Angela Sîrbu, formator al Consiliului Național al Elevilor.


Rezumatul zilei de ieri este disponibil la adresa aceasta: http://www.cjevrancea.com/2012/05/training-managementul-conflictului-i.html .

Duminică, 6 mai 2012, participanții au făcut o scurtă recapitulare a zilei de ieri, au identificat sursele conflictului, au aflat care sunt stadiile acestuia, precum și tipurile de oameni în funcție de comporamentul acestora în cazul conflictelor. De asemenea, alte puncte importante au fost legate de momentele de descoperire a metodelor prin care se poate face față conflictului și cum se poate evita.

5 mai 2012

Training „Managementul conflictului” (I)

Voluntari ai Consiliului Județean al Elevilor Vrancea și membri ai acestei structuri au participat sâmbătă, 5 mai 2012, la prima sesiune a trainingului pe tema „Managementul conflictului”, organizat prin intermediul rețelei de formatori a Consiliului Național al Elevilor.

Sesiunea de formare a fost susținută de doamna Angela Sîrbu, profesor formator al Consiliului Național al Elevilor. Trainingul a avut loc la Colegiul Național „Unirea” din Focșani.


În cadrul primei părți din cadrul acestei atelier de formare, participanții au identificat sursele conflictului,  l-au clasificat, au găsit avantajele, dar și dezavantajele conflictelor. De asemenea, participanții la training au găsit metodele prin care pot face față. Asemenea tuturor trainingurilor, evenimentul a avut loc într-un cadru nonformal.



Spectacol de dans organizat de DJST Vrancea în parteneriat cu CJE Vrancea

Joi, 3 mai 2012, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea a organizat un spectacol de dans dedicat tineretului vrâncean, cu prilejul Zilei Tineretului, 2 mai. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Județean al Elevilor Vrancea și a avut loc la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”, începând cu ora 18:00.


Evenimentul a reunit tineri artiști care au dansat și cântat, echipele reprezentând licee, școli, cluburi de dans, școli postliceale. Spectacolul a fost unul reușit, publicul aplaudând participanții cu entuziasm aproximativ două ore. Publicul a putut să vadă reprezentații de dansuri tradiționale românești, irlandeze, dans contemporan, modern și nu numai.

La final, fiecare echipă participantă a fost răsplătită pentru participarea și implicarea de care a dat dovadă, organizatorii oferindu-le diplome speciale. Juriul a fost format din Alexandra Voicu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, Anamaria Cătănoiu, președintele Asociației Potpourri și Odette Irimia din partea Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia”.



3 mai 2012

Împreună pentru Europa!

O echipă din județul Vrancea a ajuns în faza a doua a concursului național de proiecte „Europa mai aproape de CNE”.

 

Echipa MVM provine de la Colegiul Național „Unirea” și în perioada 3-13 mai a.c. va implementa un proiect de promovare a valorilor europene în viața școlară. Proiectul intitulat „Împreună pentru Europa!” conține o serie de activități ce au ca scop comun informarea elevilor privind valorile europene și rolul acesta în dezvoltarea învățământului românesc.

„Europa mai aproape de CNE” este un proiect de amploare al Consiliului Național al Elevilor pentru elevii din România.Proiectul, apărut la inițiativa Dianei-Ioana Morea, senior al Consiliului Național al Elevilor și a lui Andrei Ghergu, se desfășoară în parteneriat cu Cabinetul Europarlamentarului Norica Nicolai și, evident, cu Consiliul Național al Elevilor, reprezentat prin Andrei Bogdan Petre, în calitate de președinte.

Lista echipelor finaliste, pe județe:


Bacău
Tinerii învingători

Botoșani
Europa Team
EuroBT

Constanța
United Europeans

Gorj
Glasul Pro-Europa
Eurovizionarii

Iasi
R(h)EI Europa

Olt
Eurotim

Satu Mare
Eurocitizens LTC

Sibiu
Vointa
Orientati spre Europa
Elevi sibieni in Europa
Uniunea Culorilor

Vrancea
MVM