23 ian. 2013

Activitatea CŞE-urilor din Vrancea

Pentru a demonstra activitatea sa continuă, Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, a realizat o evidență în care sunt cuprinse rezumatele ședințelor Consiliilor Școlare.
Evidența este mai jos:

1) Colegiul National „Unirea”
Ultima ședință:
- a avut loc la data de 16 ianuarie 2013;
- s-a anunțat concursul „Unirea şi Uniriştii” care se va desfăşura pe 24 ianuarie;
- s-au adăugat trei amendamente la regulamentul intern;

2) Liceul ''Simion Mehedinți'' Vidra
Ultima ședință:
- a avut loc pe data de 17.01.2013;
- s-au pus la punct toate dosarele șefilor de clasă;
- s-a îmbunătățit modul de anunțare și organizare a ședințelor (ultima săptămână din lună, joi), dar și modalitatea de penalizare pentru lipsa nejustificată a liderului clasei (3 absențe pe semestru = pierderea funcției);
- s-a discutat despre proiectul cu schimbul de experiență între licee, care va fi organizat între 1 și 5 aprilie 2013.

3) Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu
Ultima şedinţă:
- a avut loc pe data de 14 ianuarie 2013;
- s-au stabilit activităţile organizate de CŞE pentru Zilele LIS ;
- următoarea şedinţă va avea loc luni, 21 ianuarie 2013 când se va stabili programul zilei de 24 ianuarie.

4) Colegiul Tehnic ,, Valeriu. D. Cotea'' Focşani
Ultima şedinţă:
- a avut loc in data de 22 ianuarie 2013;
- s-a discutat despre planul de activități din semestrul al doilea, despre panoul CȘE, despre „Balul Balurilor Bobocilor și despre sesiunile de formare”;

5) Liceul Tehnologic Odobeşti
Ultima şedinţă:
- a avut loc în data de 15.01.2013;
- s-a hotărât ca la începutul lunii februarie să se organizeze activitatea "Biblioteca vie" şi ca în perioada 25-27 ianuarie să se realizeze în cadrul CSE-ului primul curs de formare;
- s-au discutat problemele elevilor din liceu, profesorii fiind rugaţi să ajute la rezolvarea lor;
- în cadrul CSE-ului s-a ridicat problema întocmirii planului de activitate ce va fi pus în aplicare în săptămâna "Să ştii mai multe, să fii mai bun", şefii de departamente având la dispoziție o săptămână să se gândească la o activitate care se va desfășura în cadrul acestui program ;
- s-au discutat diferite modalităţi de promovare a CSE-ului ;
- următoarea şedinţă va avea loc în data de 22 ianuarie 2013.

6) Liceul de Arte „Gheorghe Tatarăscu”, Focşani
Ultima şedinţă:
- a avut loc pe data de 18 ianuarie 2013;
- s-a discutat despre cursul de formare ce va fi susţinut de doamna Mălureanu Laura în cadrul liceului, în data de 23 sau 25 ianuarie;
- pe data de 22 februarie, se va desfăşura activitatea "Dragobetele", iar în luna martie, nu s-a stabilit încă data dar va avea loc "Balul Mărţişorului".

7) Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau"
Ultima şedinţă:
- a avut loc pe data de 18 decembrie 2012;
- s-au discutat problemele întâlnite pe primul semestru şi activităţile ce se vor realiza în al doilea semestru;
- prima activitate va avea loc pe 14 februarie ;
- următoarea şedinţă va fi în data de 22 ianuarie 2013 .

8) Liceul Pedagogic ,,Spiru Haret” Focșani
Ultima şedinţă:
- a avut loc în data de 21 ianuarie;
- a fost prezentă doamna consilier educativ, Vasilof Marina, care a promovat programul inițiat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri prin care se oferă 100 de burse tinerilor interesați de antreprenoriat;
- s-au adus la cunoștința elevilor activităţile dedicate zilei de 24 ianuarie;
- directorii departamentelor au fost anunţaţi să realizeze planul proiectelor din acest semestru;
- s-a discutat despre propunerile de activități pentru săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!”.

9) Colegiului Național „Al. I. Cuza” Focșani
Ultima ședință:
- a avut loc la data de 16 ianuarie;
- elevii împreună cu doamna profesor Pătrășcanu Melania au discutat despre programul „Zilelor Colegiului” și despre propunerile de activități pe care aceştia trebuie să le facă pentru săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!”;
- s-a adus la cunoștința elevilor faptul că doamna profesor Vișinescu inițiază un proiect anti-violență, iar președintele C.Ș.E., Cristian Gîrneață a propus un proiect anti-alcool;
- s-a stabilit ca directorii de departamente să-și depună miercuri, 23 ianuarie, proiectele pe care le vor desfășura în cel de-al doilea semestru al anului școlar.

10) Colegiul Economic "Mihail Kogalniceanu"
Ultima şedinţă:
- a avut loc la data de 22 ianuarie 2013;
- s-a discutat despre „Balul Balurilor Bobocilor”, strângerea fondului CSE, realizarea panoului cu membrii CSE și despre întocmirea planului de activități; - elevii participanți la ședință și-au exprimat entuziasmul în privința „Balului Balurilor ”;
- s-au pus la punct anumite detalii privind acțiunea din data de 14 februarie, numită Valentine's Day;
- s-a stabilit ca în scurt timp să se înceapă demersurile pentru organizarea Balului Primăverii.

11) Liceul Teoretic "Emil Botta" Adjud
Ultima ședință:
- a avut loc la data de 22 ianuarie 2013;
- s-a discutat despre posibilii participanți la "Balul Balurilor" și despre un panou al CȘE unde vor fi anexați membrii, activitățile și programul acestuia și despre întemeierea unei legitimații specifice liceului.

În concluzie, această evidență dovedește cât de activ este Consiliul Județean al Elevilor din Vrancea și că acesta face tot posibilul pentru ca elevii să fie reprezentați cât mai bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să folosiți un limbaj civilizat!