24 feb. 2013

Noi alegeri pentru desemnarea vicepreședintelui Consiliului Județean al Elevilor Vrancea


În data de 23 februarie s-a organizat Adunarea Generală a Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, aceasta având loc la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani.

În cadrul Adunării Generale, s-au organizat noi alegeri pentru funcția de vicepreședinte, în urma demiterii lui Bogdan Trifan. Pentru această funcție au fost doi candidați, Valentina Tănase, de la Colegiul Național „Unirea” din Focșani și Fătu Larisa, de la Grupul Școlar Agricol din Odobești. În urma procesului electoral Valentina Tănase a obținut funcția, având opt voturi, cu trei mai multe decât contracandidata ei.




Cu această ocazie, președintele Consiliului Județean al Elevilor, Cristian Gîrneață, i-a informat pe cei prezenți de vizitele de monitorizare ce vor avea loc în continuare, de importanța realizării a cât mai multe cursuri de formare și a unui panou al Consiliului Școlar, în liceele în care acesta nu există. Totodată acesta a pus foarte mult accent pe promovarea activităților pe care fiecare Consiliu Școlar le realizează.



Spre finalul ședinței, cei prezenți au fost mai fost informați în legătură cu Balul Balurilor Bobocilor, urmând apoi să se discute problemele interne ale membrilor Consiliului Județean al Elevilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să folosiți un limbaj civilizat!