1 mar. 2013

Vizită de monitorizare la Liceul Tehnologic "Valeriu D. Cotea" Focșani

În data de 28 februarie, secretara Consiliului Județean al Elevilor, Ilinca Cercel, împreună cu directorul departamentului Avocatul Elevului, Monica Iacob, au efectuat o vizită de monitorizare în cadrul Consiliului Școlar al Elevilor de la Liceul Tehnologic "Valeriu D. Cotea" Focșani.

Scopul vizitei a fost de a verifica dosarul Consiliului Școlar al Elevilor pentru a vedea dacă acesta conține toate documentele necesare și de a-i informa pe cei prezenți în legătură cu Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor, desfășurată la Galați și beneficiile aduse de implicarea în Consiliul Școlar al Elevilor.

S-a constat că cei de la Liceul Tehnologic "Valeriu D. Cotea" au realizat foarte bine panoul Consiliului Școlar al Elevilor, iar activitățile sunt realizate foarte bine și au un mare impact în rândul elevilor.

Atât președinta Consiliului Școlar al Elevilor de la Liceul Tehnologic "Valeriu D. Cotea" din Focșani, cât și majoritatea Biroului Executiv împreună cu șefii de clasă și doamna consilier educativ, Bărculescu Marilena, au fost prezenți la vizita de monitorizare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să folosiți un limbaj civilizat!