13 apr. 2013

Președintele CJE Vrancea, prezent la un forum constituțional

Vineri, 12 aprilie, la Consiliul Județean Vrancea, a avut loc un forum constituțional, care a avut ca scop strângerea de idei și propuneri cu privire la modificarea legii fundamentale a statului.

Întâlnirea a fost moderată de președintele Pro Democrația, Cristian Pîrvulescu, alături de Gabriela Obodariu (Pro Democrația Focșani), Dragoș Bîrlădeanu și Ionel Cel-mare (vicepreședinți ai Consiliului Județean). De asemenea, prezenți au fost atât parlamentari de Vrancea, consilieri județeni, primari, cât și cetățeni obișnuiți, printre care și Cristian Gîrneață, președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea.

"Consider că dezbaterea la care am participat a fost una foarte benefică și productivă deoarece a reprezentat o abordare foarte serioasă a Constituției. Totodată sunt foarte încântat deoarece am fost invitat, ca reprezentat al elevilor pe plan județean, acest lucru reflectă deschiderea pe care o au cei din Consiliul Județean față de toți cetățenii. De asemenea, forumul de azi, este un pas important referitor la modificarea Constituției, dacă se dorește acest lucru." a declarat Cristian Gîrneață.

În final, toți cetățenii care nu au fost prezenți la acest eveniment, dar care au propuneri referitor la ce ar trebui schimbat la Constituția României, pot accesa acest link.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să folosiți un limbaj civilizat!