1 mai 2013

Dezbatere la Grupul Școlar "G.G. Longinescu" privind votul reprezentantului elevilor în consiliul de administrație

În data de 29 aprilie, Codrin Bostan (director al Departamentului de Mobilitate, Informare, Formare și Consiliere al Consiliului Județean al Elevilor Vrancea) și Monica Iacob (director al Departamentului Avocatul Elevului al Consiliului Județean al Elevilor Vrancea), au susținut o dezbatere la Grupul Școlar "G.G. Longinescu" privind votul reprezentantului elevilor în consiliul de administrație.

În urma proiectului "CiNE Votează", care s-a desfășurat luna trecută la Băile Herculane, s-a decis ca în fiecare liceu din țară să se facă o astfel de dezbatere pentru a convinge membrii consiliului de administrație că este necesar dreptul de vot al reprezentantului elevilor, cu atât mai mult cu cât acesta îi este acordat, conform legii.

Totuși, la Grupul Școlar "G.G. Longinescu" lucrurile sunt perfect normale, reprezentatul elevilor participă și votează în cadrul tuturor ședințelor, împreună cu restul membrilor.

În concluzie, sperăm ca în urma acestor dezbateri, reprezentantul elevilor să își poată exercita dreptul prevăzut de lege.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să folosiți un limbaj civilizat!