11 mar. 2014

Președintele CJE Vrancea, prezent la Conferința Națională „Drumul DREPT în CNE”



În perioada 7-9 martie, la Botoșani, a avut loc Conferința Națională „Drumul DREPT (Dezvoltare, Reprezentativitate, Egalitate, Proiecte, Teamwork) în Consiliul Național al Elevilor”.


Gazdele Conferinței au fost membrii Biroului Executiv al Consiliului Național al Elevilor, la acest eveniment participând reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, Ministerului Tineretului și Sportului, CLCT (Consiliul Local al Copiilor și Tinerilor) din Republica Moldova, ARDOR (Asociaţia Română de Dezbatere, Oratorie şi Retorică) Moldova, ANOSR (Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România), UNSR (Uniunea Naţională a Studenţilor din România), invitați din partea CTR (Consiliul Tineretului din România),  platformei educaționale WaterfallEdu (wedu), ai Fundației Study Abroad Advising Centre, reprezentați ai Alumni Consiliului Național al Elevilor, precum și formatori ai structurii reprezentative  a elevilor din România. De asemenea, prezent la eveniment a fost și Tudor-Codrin Bostan, Președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, în calitate de membru al Biroului Executiv al Consiliului Național al Elevilor.

Scopul acestei întâlniri a fost structurarea planului de acțiune și a strategiei de dezvoltare ce vor fi implementate în acest mandat de către Consiliul Național al Elevilor. De asemenea, în cadrul acestui eveniment au fost selectați membrii Biroului de Presă,organism ce a făcut parte din strategia de dezvoltare al Secretariatului de Educaţie şi Comunicare (Relaţii Externe) al Consiliului Naţional al Elevilor încă din mandatul 2012-2013, fiind organizate pentru al treilea an consecutiv alegeri pentru posturile vacante: doi redactori, doi responsabili online, un responsabil foto, un responsabil video și un designer grafic.

În prima zi a Conferinței, invitații au asistat la prezentările partenerilor structurii reprezentative a elevilor din România, iar în a doua zi participanții la eveniment au elaborat activități suport care să se plieze pe nevoile elevilor, în urma dezbaterilor din cadrul atelierelor de lucru. Invitații la Conferință au participat activ la aceste workshopuri, găsind soluții reale pentru nevoile elevilor din România. Dintre aceste inițiative putem enumera proiectul „Universități de Vară pentru Elevi”, scopul programului fiind de a oferi elevilor oportunitatea de a se informa corect cu privire la alegerea facultății în cadrul căreia vor studia. Un alt proiect care a fost dezbătut și în cadrul căruia aportul Consiliului Elevilor va fi considerabil este structurarea și implementarea activităților din cadrul programului „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”.


Conferința Națională „Drumul DREPT în CNE” și-a îndeplinit scopurile, deoarece membrii Biroului Executiv al Consiliului Național al Elevilor, împreună cu partenerii acestei structuri au elaborat un plan de acțiuni ce vizează apărarea și promovarea intereselor elevilor, precum și implicarea acestora în actul educațional, viața civică, socială și culturală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să folosiți un limbaj civilizat!