2 iun. 2014

CJE Vrancea a organizat Conferința Inter-regională CRE S-E "CNE mai aproape de tine"

Consiliul Judeţean al Elevilor Vrancea a organizat în perioada 30 mai-1 iunie 2014, la Focşani, Vrancea, Conferința Inter-regională CRE S-E, cu tema "CNE mai aproape de tine". Întâlnirea, a reunit peste 30 de elevi participanţi, reprezentanţi din fiecare judeţ al regiunii Sud-Est, membri ai Biroului Executiv CNE şi ai Consiliilor Elevilor din ţară, ai Biroului de Presă şi seniori CNE.

Demararea Conferinţei Inter-regionale CRE S-E a avut loc vineri, de la ora 20.00, printr-o sesiune de intercunoaştere susţinută de seniorul CNE Munteanu Alexandru Ştefănuţ. 


Deschiderea oficială a avut loc în data de 31 mai de la ora 9.30, în sala mică a Ateneului Popular “Maior Gheorghe Pastia” Focşani, printre invitaţi numărundu-se viceprimarul municipiului Focşani Tudorel TROFIN, Kanty Cătălin POPESCU, prefect al judeţului Vrancea, Cristian DĂNUŢ, consilier al Consiliului Judeţean Vrancea,, Robert GRAUR, Inspector Şcolar şi coordonator CJE Vrancea, Angela SÎRBU, profesor formator CNE, Doru ŞTEFĂNESCU, coordonator Wedu, Cristian GÎRNEAŢĂ, senior CNE, Alexandru Ştefănuţ MUNTEANU, senior CNE, precum şi alţi parteneri şi sponsori. 


În aceeaşi zi cu deschiderea oficială, au avut loc trei ateliere de lucru în vederea constituirii bazelor unor module de formare pentru elevii ce vor să se implice în structură și pentru consilierii educativi, coordonatorii Consiliilor Școlare ale Elevilor. Modulele pentru elevi vor fi de 4 ore – pentru cei care nu au avut nicio tangență cu organizația, 8 ore – pentru cei care au parcurs modulul de 4 ore și 16 ore – pentru cei ce vor să se implice cu adevărat în structură și vor să fie bine informați, iar cel pentru consilierii educativi de 16 ore. Acestea fac parte din strategia de dezvoltare organizaţională a Consiliului Naţional al Elevilor. 


Lucrările conferinţei au fost împărţite în trei ateliere, două facilitate de preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Eduard Mititelu şi al treilea facilitat de trei profesori formatori ai CNE, Teodora Bentz, Adriana Ciorcilă şi Angela Sîrbu. Seara a avut loc sesiunea de follow-up și înmânarea diplomelor. 

Conferinţa Inter-regională CRE S-E s-a dovedit a fi un prilej de realizarea unei baze de date cu proiecte ale Consiliilor Elevilor din țară pentru a putea fi folosite în cadrul cursurilor ca informații concrete despre activitatea structurii, schimburile de idei şi experineţă între elevii participanţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să folosiți un limbaj civilizat!