7 mar. 2017

Balul Balurilor Bobocilor 2017!

Vineri, 17 martie, începând cu ora 17:00, la Sala Polivalentă din Focșani va avea loc a VI-a ediție a proiectului Balul Balurilor Bobocilor, unul dintre evenimentele de amploare organizate de Consiliul Județean al Elevilor Vrancea.

În acest an, tema balului este despre mitologii. CJE Vrancea și-a propus ca, prin intermediul acestei teme, să promoveze cultura în rândul tinerilor și săle demonstreze că aceasta poate fi ușor combinată cu distracția. Frumusețea ei constă în cumulul de informații, conexiuni și tradiții care îi ajută pe participanți să empatizeze cu propriul trecut, să îl cunoască și să devină o pârghie de transmitere a cunoștințelor dobândite, prin metode non-formale. Atât concurenții, cât și spectatorii vor rămâne cu o imagine întipărită în minte și vor pleca mai bogați față de cum au venit, pentru că vastele mitologii alese aduc în actualitate trăsături specifice ale unor zone din întreaga lume.







Membrii consiliului consideră importantă educarea elevilor în spiritul competiției, al dreptății și al respectării regulilor, de aceea deznodământul concursului va fi decis de un juriu obiectiv, pentru a se asigura că totul va decurge conform planului organizatorilor.
În competiția pentru titlurile de Miss și Mister s-au înscris 7 perechi, reprezentând: Colegiul Național „Unirea”, Colegiul Național „Al. I. Cuza”, Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Național „Emil Botta” Adjud și Liceul cu Program Sportiv Focșani. Acestea vor concura la Sala Polivalentă, unde prețul biletului va fi de 10 lei, spectatorii primind la intrare și o brățară pentru a putea fi identificați cu ușurință.

Mai apoi, cei care vor să participe și la after-party sunt așteptați, începând cu ora 22:00, la balonul Laguna. Prețul biletului atât pentru spectacolul de la Sala Polivalentă, cât și pentru petrecerea de după de la Laguna, este de 50 de lei.
Desigur, dorim să mulțumim și partenerilor noștri, Țara Vrancei, DJTS, Laguna, dar și sponsorilor noștri, care au fost deschiși în ajutarea implementării acestui eveniment! Anume Altdorf Tehnik, Roman's, Ladie's Store, Pasha Men's Wear, coaforul Nicol's, coaforul Vogue, Daniel Gârleanu photography, Hai TV, Zanfir, Mikes Creative Service, Flori și cadouri, Oriflame, Atec, Corso, Casa de Modă Valentina, Gicu Boboc și, nu în ultimul rând make-up artistului, Georgiana Verbiță! Mulțumim frumos și designerului nostru, Emilian Mocanu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să folosiți un limbaj civilizat!