28 mai 2017

Târg educațional „Informează-te despre viitorul tău!”

Cu ocazia zilei de 1 iunie, în Piața Unirii din Focșani, de la ora 10, se organizează târgul educațional de licee, prilej cu care Consiliul Județean al Elevilor Vrancea implementează primul proiect de acest gen, și anume un târg de facultăți. Acesta constă în amplasarea unor standuri cu caracter tematic, unde reprezentanții diferitelor unviersități vor transmite informații și oferte. Membrii consiliului își propun să înștiințeze elevii vrânceni cu privire la facultatea dorită, pentru că aceștia aleg orașul București ca un punct de plecare către viitoarele meserii. 



De aceea, vor veni reprezentanți ai Facultății de Administrarea Afacerilor, Facultății de Chimie, Facultății de Istorie, Facultății de Limbi și Literaturi Străine, toate din cadrul Universității București, a Academiei de Poliție și a Universității Politehnice. Spre deosebire de celelalte standuri, totul va decurge sub forma unui dialog, în care atât tinerii, cât și reprezentanții vor schimba păreri în legătură cu sistemul educațional, impresii despre viața de liceean și student în anul 2017.

 Este imperioasă realizarea unui astfel de proiect, deoarece unii elevi nu au posibilitatea să discute față în față cu un cunoscător al beneficiilor facultății, și fiind un oraș mic, CJE Vrancea doreșe să ofere această oportunitate. Membrii consiliului și studenții ii așteaptă în număr cât mai mare pe elevii vrânceni și speră ca acest proiect să le fie benefic în alegerea unui viitor care să se muleze pe aptitudinele și competențele lor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să folosiți un limbaj civilizat!